Ce diferență! Partenere la dublu, prietene, Cîrstea și Ostapenko au avut reacții opuse în momentul în care s-au trezit dominate copios pe teren: Sorana – stană de piatră, ‘Alona’ și-a alungat mama | VIDEO

Ce diferență! Partenere la dublu, prietene, Cîrstea și Ostapenko au avut reacții opuse în momentul în care s-au trezit dominate copios pe teren: Sorana - stană de piatră, 'Alona' și-a alungat mama | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorana Cîrstea și Jelena Ostapenko au pierdut amândouă, net, meciurile de simplu programate marți. Cele două foste partenere de dublu, care s-au împrietenit și au petrecut împreună în inter-sezon, în țara natală a campioanei de la Roland Garros, au reacționat însă complet diferit atunci când, pe teren, game-urile alunecau cu viteză înspre adversare.

La Brisbane, în Australia, Sorana Cîrstea (37 WTA) a fost învinsă de Anastasija Sevastova (16 WTA) cu scorul de 6-2, 6-1, în 58 de minute. Jucătoarea din Târgoviște l-a chemat pe teren pe antrenorul Marius Comănescu, însă a rămas stană de piatră, cu privirea în gol, evitând contactul vizual cu omul din staff-ul său, fără lăsa vreo clipă impresia că aude ce i se spune. Absentă, pasivă, demoralizată, Sorana a părut că încasează vorbele antrenorului la fel cum încasa și loviturile adverse.

La Shenzhen, în China, Jelena Ostapenko (7 WTA) a câștigat doar două game-uri în plus față de Sorana, fiind învinsă de Kristyna Pliskova (61 WTA) – 6-1, 6-4. „Penko” a chemat-o în teren pe mama sa, iar după 30 de secunde în care a certat-o ea pe cea care o și antrenează, a trimis-o cu priviri tăioase înapoi în tribună. Jelena, care și în 2017 a avut momente în care a anunțat pur și simplu că nu mai vrea să joace, a fost din nou un pachet de nervi, într-o zi în care jocul său a arătat dezastruos.

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Este interzis în România. Ți se suspendă PERMISUL și iei amendă de 10.000 de lei
Este interzis în România. Ți se suspendă PERMISUL și iei amendă de 10.000 de lei
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×